Volumul lucrărilor în construcții a înregistrat o creștere semnificativă



Volumul lucrărilor în construcții a înregistrat o creștere semnificativă.

Creșterea volumului lucrărilor din construcţii a fost de 8,6% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna aprilie comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică.

Cea mai mare creştere a volumului a fost înregistrată la construcţiile inginereşti, 30,2% în luna aprilie faţă a aceeaşi lună a anului precedent, ca serie ajustată.

Lucrările la clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale au scăzut cu -13%, respectiv cu -7,8%.

Pe elemente de structură, ca serie ajustată, s-au înregistrat creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 32,6% şi la lucrările de construcţii noi cu 13%.

În ceea ce priveşte reparaţiile capitale, acestea au scăzut cu -19,7%.

Lucrările de constructii au crescut cu 3,8% în primele patru luni ale anului 2016.

In primele patru luni ale acestui an, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 3,8%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.



Construcţiile inginereşti conduc în top cu o creştere de 12,2%.

Pe locul doi se află construcţiile rezidenţiale unde s-a înregistrat o creştere de 8,3%.

O scădere a volumului lucrărilor a fost observată la clădirile nerezidenţiale, -2,6%, în primele patru luni ale acestui an comparativ cu acelaşi interval al anului precedent.

Pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi la lucrările de construcţii noi cu 20,8%, respectiv cu 0,8%. La lucrările de reparaţii capitale s-a înregistrat o scădere cu -5,7%.

Adaugă un anunț pe Magazinuldecase.ro

Îți amintim că poți publica oricând un anunț imobiliar pe Magazinul de case unde să îți faci cunoscute serviciile de închiriere sau vinde un produs imobiliar. De asemenea, aici este locul unde ești mereu la curent cu cele mai noi anunțuri din domeniul imobiliar.
Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)