Crește potențialul imobiliar în orașele din Zona Euro



Multe oraşe europene sunt din ce în ce mai atractive pentru construcţii şi investiţii. Revenirea Zonei Euro şi creşterile implicite în costurile construcţiilor au fost contrabalansate de o monedă euro în depreciere, pieţele imobiliare nefiind astfel afectate de ratele mari ale inflaţiei din Marea Britanie şi Statele Unite, informează arenaconstruct.ro.

Indexul analizează costurile relative ale construcţiilor în 44 de oraşe mari şi evidenţiază că fluctuaţiile cursului valutar şi revenirea economică au generat mişcări în costul relativ al construcţiilor. Apar astfel diferenţe de preţuri în Zona Euro, respectiv costuri cu 40 până la 60% mai mici ale construcţiilor din Atena şi Lisabona faţă de cele din sud-estul Marii Britanii.

Pentru Londra, Frankfurt şi Amsterdam raportul arată multe similarităţi privind dezvoltarea urbană. Atractivitatea în creştere a acestor destinaţii aduce o creştere a pieţei rezidenţiale ceea ce duce la creşterea construcţiilor în ansamblu dar şi a preţurilor de construire. Trendul de concentrare asupra zonei urbane se resimte şi în zonele limitrofe şi se diminuează o dată cu depărtarea de oraş.

CITEȘTE ȘI: În următorii cinci ani, construcțiile vor crește în medie cu 0,1 % pe an

Recentele rapoarte economice la nivel european arată că motoarele creşterii europene ar putea fi Polonia, Marea Britanie, Irlanda, Spania şi Olanda. De asemenea Franţa, Spania şi Italia arată semne de revenire. În următorii ani, pentru sectorul construcţiilor se prognozează o creştere de 2,3% pe an în ţările UE.
Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)