Magazinul De Case

Call Center: L-V 9:00 - 19:00

Tel:031.2258866 / 031.2258865

În Timiş, fie că spui garsonieră, fie că spui apartament de două sau trei camere, tendinţa e aceeaşi: scădere!

Bucureşti – 29 iulie 2009 – Creşte numărul de camere al unui imobil, se adânceşte şi scăderea procentuală a preţului mediu din trimestrul al doilea, 2009, faţă de trimestrul întâi al aceluiaşi an.
Astfel, în judeţul Timiş, al doilea trimestru al anului curent e dominat de scăderea preţurilor medii ale imobilelor. În cazul garsonierelor, valoarea medie s-a redus cu 11%, de la 37.056 de euro în trimestrul întâi la 33.000 de euro în trimestrul al doilea. Pentru un apartament de două camere, scăderea procentuală pentru perioada luată în calcul este de 18% (de la 60.000 de euro la 49.000 de euro). Cât priveşte apartamentele de trei camere, s-a înregistrat o scădere de 19% a trimestrului doi (preţ mediu 68.000 de euro) faţă de primul trimestru din 2009 (preţ mediu 84.000 de euro).
Aparent, programul “Prima Casă” nu a influenţat piaţa imobiliară din judeţul Timiş. Dar dacă analizăm ce s-a întâmplat în Bucureşti sau Cluj (preţurile apartamentelor cu două camere din judeţul Cluj au crescut cu aproximativ 17% în luna iulie, faţă de iunie 2009) este foarte posibil ca efectul să se producă şi în Timiş.

Pentru a observa mai bine evoluţia preţurilor medii pentru garsonierele, apartamentele de două camere, respectiv apartamentele de trei camere din judeţul Timiş, sunt prezentate mai jos cifrele ultimelor patru trimestre (în euro):
  trimestrul al treilea, 2008 trimestrul al patrulea, 2008 trimestrul întâi, 2009 trimestrul al doilea, 2009
garsoniere 44.036 42.273 37.056 32.886
apartamente 2 camere 85.960 66.295 59.997 48.942
apartamente 3 camere 102.195 82.716 84.083 67.950
Extremele preţurilor pentru imobilele din judeţul Timiş, înregistrate în luna iulie, 2009, sunt redate în tabelul de mai jos:
  pret maxim(euro) zona pret minim(euro) zona
garsoniere 45.000 Timisoara - ultracentral 17.000 Timisoara - Kandia
apartament 2 camere 43.000 Timisoara -  cartier Iozefin 23.000 localitatea Sannicolau Mare
apartament 3 camere 100.000 Timisoara 37.000 localitatea Sannicolau Mare

Faţă de judeţul Timiş, în Bucureşti s-a înregistrat o scădere ceva mai mare a preţului mediu pentru garsoniere: -13% e evoluţia valorii medie în trimestrul al doilea faţă de primul trimestru al anului curent. În cazul apartamentelor de două camere din Bucureşti, diminuarea procentuală este de 11% în al doilea trimestru faţă de primul, iar pentru apartamentele de trei camere scăderea înregistrată este de 12% (valabil pentru aceeaşi perioadă).
MagazinulDeCase.ro este primul serviciu online românesc de promovare a ofertelor provenite direct de la proprietari, în baza unui preţ fix, fără  comision.
Lansat în octombrie 2006, MagazinulDeCase.ro a ajutat până în prezent  la încheierea a 3128 de tranzacţii imobiliare, dintre care cea mai cunoscută este vila cunoscutului om de afaceri Cristian Ţânţăreanu, care a fost vândută pentru 3.5 milioane de euro. Magnatul a economisit astfel 210.000 de euro, comisionul aferent unei agenţii imobiliare în cazul în care tranzacţia s-ar fi făcut prin intermediul acesteia.
Până  pe data de 2 aprilie 2009, MagazinulDeCase.ro îşi desfăşura activitatea în 6 judeţe: Ilfov, Prahova, Sibiu, Braşov, Constanţa şi Iaşi. Pe data de 2 aprilie 2009 MagazinulDeCase.ro a preluat baza de oferte de proprietăţi imobiliare şi clienţii Elephanto.ro, serviciul cu cea mai mare acoperire la nivel naţional. În urma procesului de integrare, MagazinulDeCase.ro şi-a extins serviciile in 4 noi judeţe reprezentative- Dolj, Cluj, Arad şi Timişoara-, ajungând  la o prezenţă naţională în 10 judeţe.
Totalul tranzacţiilor efectuate prin MagazinulDeCase.ro se ridică la 486.943.758 €, iar comisionul economisit  a ajuns la o valoare de  29.216.625 €.
 

No Tags

Cauta in Consilierul Imobiliar

Avantaje conturi:

  • Adaugi si modifici singur oferte
  • Discounturi preferentiale pentru servicii conexe
  • Contact direct intre proprietar si cumparator
  • Posibilitate de negociere directa
  • Creare alerte si salvare oferte favorite